Protest la sediul Societatii de Transport Bucuresti în ziua de 15 IANUARIE 2019

09.01.2019

Vă facem cunoscut că în ziua de 15 IANUARIE 2019, între orele 10:30 şi 14:30, în localitatea Bucuresti, la sediul Societatii de Transport Bucuresti S.A. din Bd. Dinicu Golescu nr.1, sector 1, Bucuresti, Romania, se va desfăşura un protest organizat de către noi.
Scopul adunării publice îl constituie:
-Comemorarea si omagierea victimelor accidentelor de munca si bolilor profesionale
-Comemorarea si omagierea victimelor accidentelor rutiere

Discriminarea la locul de munca, o problema sensibila in relatia angajat - angajator
Discriminarea la locul de munca, o problema sensibila in relatia angajat - angajator

Discriminarea la locul de munca, o problema sensibila in relatia angajat - angajator

în Relații de muncă & Asigurări sociale, 25 Septembrie 2014avocatnet.ro

Discriminarea reprezinta unul dintre cele mai sensibile si actuale subiecte, atat la nivel international, dar si national, fiind un fenomen intalnit in multe arii de activitate, inclusiv in relatiile de munca, in ciuda eforturilor legislative de combatere a fenomenului, se arata intr-un document de presa al societatii de avocatura Musat si Asociatii remis redactiei noastre.

In Romania, Ordonanta de Guvern nr. 137/2000 stabileste cadrul legal general in materia prevenirii si sanctionarii discriminarii, inclusiv la angajare si in relatiile de munca si interzice orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunitati.

"Discriminarile la angajare si in relatiile de munca sunt destul de des intalnite in Romania. Cu toate acestea, in Romania se inregistreaza un numar destul de redus de plangeri in materia discriminarii, cel mai probabil din cauza temerii angajatilor de a nu fi concediati sau de a nu suferi anumite consecinte negative ca urmare a plangerii", a declarat Ana Maria Placintescu,Partner Musat & Asociatii, in cadrul unei conferinte desfasurate recent.

In plus, potrivit avocatului, alte obstacole de care un potential reclamant se loveste sunt termenele lungi, costurile implicate, precum si neincrederea in obtinerea unei solutii favorabile.

Discriminarea in relatiile de munca poate aparea la recrutare si la angajare, la stabilirea/majorarea salariului, la stabilirea/schimbarea conditiilor de munca, la formarea profesionala si la oportunitatile de promovare, precum si la concediere.

Mai precis, potrivit sursei citate, criteriile stabilite de angajator pentru selectia si recrutarea candidatilor trebuie sa aiba o justificare obiectiva, rezonabila si proportionala cu scopul urmarit. In practica, angajatorii au fost sanctionati pentru conditionarea ocuparii locurilor de munca pe criteriul de sex, varsta, etnie, domiciliu sau categorie sociala, criterii care, tinand cont de situatia de fapt, nu justificau instituirea unui tratament diferit.

In ceea ce priveste aspectele procedurale privind solutionarea sesizarilor/reclamatiilor privind discriminarea in relatiile de munca, persoana care se considera discriminata poate adresa o sesizare catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in termen de 1 an de la data savarsirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunostinta de savarsirea ei, explica Ileana Lucian, Partner Musat & Asociatii.

Solutionarea se face in termen de 90 de zile de la data sesizarii, prin Hotarare a Colegiului director al CNCD, ce poate fi atacata la instanta de contencios administrativ.

De asemenea, adauga avocatul, persoana care se considera discriminata se poate adresa directinstantei de judecata, neconditionat de sesizarea CNCD, in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei.

La cerere, instanta poate dispune retragerea sau suspendarea de catre autoritatile emitente a autorizatiei de functionare a persoanelor juridice care, printr-o actiune discriminatoare, cauzeaza un prejudiciu semnificativ sau care, desi cauzeaza un prejudiciu redus, incalca in mod repetat prevederile legale cu privire la discriminare.

https://www.avocatnet.ro/articol_38599/Discriminarea-la-locul-de-munca-o-problema-sensibila-in-relatia-angajat-angajator.html

Medicina muncii - Bolile profesionale
Medicina muncii - Bolile profesionale

Boala profesionala este afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii. Factorii determinanti sunt agentii nocivi fizici, chimici, biologici ori psihosociali caracteristici locului de munca, precum si suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca, indiferent de tipul de contract de munca existent intre angajator si angajat. Sunt considerate de asemenea boli profesionale afectiunile produse in conditiile enuntate mai sus, afectiuni suferite de elevi, studenti, ucenici, in timpul efectuarii practicii.

Medicul specialist care suspecteaza o boala profesionala cu prilejul oricarei prestatii medicale (examene medicale profilactice, consultatii medicale de specialitate) completeaza fisa de semnalare si trimite bolnavul cu aceasta fisa la unitatea sanitara de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale in vederea precizarii diagnosticului de boala profesionala.

Cercetarea in vederea stabilirii diagnosticului se face de catre un medic specialist de medicina muncii si se finalizeaza prin completarea fisei de semnalizare care va fi trimisa la autoritatea de sanatate publica judeteana/ teritoriala. Comunicarea persoanelor semnalate cu boala profesionala si declansarea procedurii de cercetare a bolii profesionale intra in responsabilitatea Directiei de Sanatate Publica, iar constituirea dosarelor de cercetare intra in responsabilitatea medicului de medicina muncii al clinicii din care face parte.

Intoxicatia acuta profesionala se declara, se cerceteaza si se inregistreaza atat ca boala profesionala, cat si ca accident de munca.

Cercetarea bolilor profesionale se face la sediul societatii, in prezenta reprezentantilor angajatorului constituiti intr-o comisie de cercetare, formata din: medicul de medicina a muncii din Directia de Sanatate Publica, medicul de medicina muncii al clinicii care asigura acest serviciu, un inginer responsabil cu conditia de munca si un reprezentant a Inspectoratului Teritorial de Munca.

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala se inmaneaza angajatorului, medicului care a semnalat imbolnavirea pentru evidenta imbolnavirilor profesionale si pentru a urmari realizarea masurilor prescrise, precum si medicului de medicina muncii din autoritatea de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucureşti.

Pentru ca o boala profesionala sa poata fi declarata, cercetata si luata in evidenta, este necesar ca aceasta sa faca parte din tipurile de boli mentionate in legislatie. Acest fapt nu inseamna ca in cazul aparitiei unui nou tip de boala profesionala necuprinsa in cele prevazute, bolnavul este pus in situatia de a nu beneficia de protectia conferita de legislatia in vigoare.

Lista acestor boli este foarte lunga, iar pe masura ce industria se dezvolta apar altele, noi. In anexa 22 din norma metodologica, sunt enumerate categoriile de boli profesionale ale caror declarare si evidenta sunt obligatorii, cum ar fi: neoplazii, boli si modificari hematologice nonmaligne, afectiuni psihice si comportamentale, boli neurologice, boli ale analizatorului vizual, boli ale analizatorului auditiv, boli ale aparatului cardiovascular, boli ale aparatului respirator, bolile hepatice, boli ale pielii si tesutului subcutanat, boli ale sistemului musculo-scheletic si ale tesutului conjuctiv, boli ale aparatului excretor, boli infectioase si parazitare.

Vedetele sunt pneumoconiozele, dintre acestea cea mai des intalnita fiind silicoza. Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioza se confirma numai pe baza diagnosticului precizat de catre comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale.

Des intalnite sunt si pierderea auzului, intoxicatia cu plumb, mercur, mangan, crom sau nichel, precum si intoxicatia cu solventi organici, la cei care lucreaza in vopsitorii, fabrici de incaltaminte, de jucarii sau de mobila. Intoxicarea cu solventi organici are cele mai diverse implicatii asupra sanatatii - de la sange, sistemul nervos central, sistemul nervos periferic si pana la dezvoltarea embriofetala.

Clasificarea bolilor profesionale:

A. In functie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se pot clasifica in urmatoarele grupe:

  • Intoxicatii, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu substanţe toxice (cu plumb, mercur (Hg), cu compusi organici ai mercurului, cu benzen (C6 H6), cu nitro si aminoderivati ai hidrocarburilor aromatice, cu oxid de carbon (CO), cu acid cianhidric si compusi cianici (CNH), cu gaze si vapori iritanti, cu insecto-fungicide organo-fosforice, cu tetraclorura de carbon, alcool metilic.

  • Pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;

  • Boli prin expunere la energie radianta: radiatii electromagnetice neionizante (REM neionizante) si radiatii electromagnetice ionizante (REM ionizante);

  • Boli prin expunere la temperaturi inalte sau scazute;

  • Boli prin expunere la zgomot si vibratii. Sindromul Raynaud este cauzat de vibratii. Acest sindrom se manifesta prin spasme vasculare si albirea degetelor la frig.

  • Boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta;

  • Alergii profesionale;

  • Dermatoze profesionale;

  • Cancerul profesional;

  • Boli infecţioase si parazitare;

  • Boli prin suprasolicitare;

  • Alte boli (care nu intra in categoriile anterioare).

B. Dupa modul de actiune a factorului de risc asupra organismului exista:

  • boli cu actiune generala, care afecteaza intregul organism;

  • boli cu actiune locala, care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau un organ.

C. Dupa timpul de expunere la actiunea factorului de risc, exista:

  • Intoxicatii acute (se cerceteaza atat ca boala profesionala cat si ca accident de munca), generate de o expunere de scurta durata la actiunea factorului de risc, dar la doze mari.

  • Intoxicatii cronice (se cerceteaza ca boli profesionale), provocate de regula, de doze relativ mici, dar care actioneaza timp indelungat asupra organismului.

  • https://www.medicinamuncii-oanarusu.ro/ro/content/medicina-muncii-bolile-profesionale?fbclid=IwAR0Q1NxwDUWMhoD0PDY7Wyc3lUD8a0PK1jNVHzwx4Uvfw3MvS0WTpUF6xwA

https://asociatia-profesionala-a-transportatorilor-apt.cms.webnode.ro/l/preiau-robotii-controlul/
Asociatia Profesionala a Transportatorilor APT - Blogul Transportatorilor
Toate drepturile rezervate 2021
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți